MIU ANDRADA -"NATURA IN PRAG DE VARA", CLASA A VI-A

by **profesor, Corina Ciobanu** Tue Aug 19, 2008 7:18 am

MIU
ANDRADA -MIHAELA

NATURA
ÎN PRAG DE VARÃ

Când
primãvara își ia alaiul sãu de flori,vietãțile mici ce
încântau mirosul aerului rigid, pãmântul
împletit în culori reci și copacii îmbrãcați în
petalele celor mai frumoase culori ce îți încântau
privirile, la poarta satului își așteaptã rândul vara.

Parcã
deodatã se așternea vara
. În livezi, copacii cei sprinteni parcã au fost înlocuiți
cu podoabe grele.

Grânele de grâu erau împleticite
cu raze de soare, culori luminoase și bobițe alese.

Natura îmbrãcase un alt nume .Acum
grãdinile cu flori erau atinse de culorile soarelui, macii,
viorelele și albãstrelele își schimbau forma într-o
gingãșie și splendoare ce numai în grãdinile Raiului se
gãsesc.

Mi se pareau a fi o coroanã ca acelea ce se
prindea numai în pãrul Maicii Domnului, niște flori alese cu
mâna caldã și Sfântã a unei mame ce-și iubea florile
din grãdina de sânziene ce erau povestite și pomenite numai
în basme.

Vara ajunsese în fructul pãdurii, acolo
unde cerbul cel mândru și protector cu cãprioara sa gingașã
își înfaptuia numele de rege
Vara fãcea ravagii în urma sa lãsând
izvoarele pãdurii seci și uscate,iarba crudã de primavarã acum
era pãioasã și veștejitã.

Aerul era sec și uscat, fructele pãdurii își
pierduserã gustul,savoarea si gustul.

Vara acum îmbrãcase hainele unei femei
cu fața palã ca o cremã, pãrul mirosea a grânele cu grâu
și ovãz, pãrul lung atinsese rochia țesutã din razele soarelui
cu fire de maci ce i se termina la capãtul vãilor, ochii scânteiau
atunci când aerul uscat îi trecea prin pãrul ce se
așternea pe pãmântul lipsit de viațã, buzele simțeau
gustul de varã.

Femeia ascundea sentimente între
straiele naturii,sentimente ce își lãsau în urmã
melancolia, iubirea și sentimentele intime ce se aflau într-un
colțișor de inimã.

Acum urma sã treacã toamna ce își
aștepta rândul la poarta satului.

Urma boarelor de varã s-a șters din vãzduh.

Acum un aer rece de toamnã stãpânea natura.
Ființele și plantele se strãduiau sa nu fie șterse de vânt.

Insectele nici nu aveau nici o șansã sã
treacã prin vântul dogoritor ce acum numai era un copil sau
mai bine spus nu mai era o copilițã.

Culori reci plãpânde si subrume încântau
prin farmecul lor natura.

Numai un nurnur de bufnițã mai adie în
aerul greu ce-ți apasã gândurile.

Animalele pãdurii vor sta veșnic în
întunericul pãdurii acolo unde prãdãtorii cu inima lor
zdrențuitã nu le pot atinge sufletul curat și sfânt.

Pasii de veverițe, de cãprioarã temãtoare
care cu sfialã mai atinge cu botul ogilnditor apa izvorului, nu se
mai aud in inima nopții.

Acum totul pare o poveste de odinioarã în
care numai cuvintele încãntãtoare mai pot sã-ți alunece pe
dâra de amintire ce a lãsat în urmã harul sãu de a
povesti iluzii.

Cu un sentiment de tristețe las in amintire tot
ce am scris cu condeiul alunecos, pe aceastã dalbã hârtiuțã
care, cu valoarea ei, nu ar însemna nimic.

Mon	Tue	Wed	Thu	Fri	Sat	Sun
1	2	3	4	5	6	7
8	9	10	11	12	13	14
15	16	17	18	19	20	21
22	23	24	25	26	27	28
29	30