TEIU, DE LA TRADITIE LA MODERNISM

TEIU- DE LA TRADITIE LA MODERNISM

Teiu, comunã cu o bogatã istorie, s-a aflat într-o permanentã dezvoltare încã de la începuturile sale și își continuã într-un ritm alert ascensiunea cãtre o comunã cu toate facilitãțile pe care le oferã viața urbanã.
Dezvoltarea și tranzițiile de la o etapã la alta au avut loc și în modul de viațã al locuitorilor teieni, în tradițiile și obiceiurile lor caracteristice. Astfel, de-a lungul timpului, au dispãrut și au fost create noi obiceiuri, cãci societatea și nevoile sale nu sunt statice, iar procesul acesta este cât se poate de firesc.
Nu este posibil sã pãstrãm toate tradiiile, dar avem datoria moralã de cetãțeni teieni sã arãtm interes pentru aceste activitãți, sã le conservãm pe cele actuale cu rigurozitate și sã încercãm sã le „dezgropãm” pe cele pierdute, pentru a nu fi uitate definitiv și pentru a putea sã le fie recunoscutã importanța decisivã pe care au avut-o și o vor avea în ”zestrea” culturalã a acestei comune.
Vechiul țãran teian adopta portul popular românesc.
O dezvoltare impresionantã au suferit locuințele teienilor: materiale precum chirpiciul, lații, etc. au fost înlocuite cu cãrãmidã, ciment, etc.
De o mare popularitate printre teieni se bucurã tradiiile și obiceiurile legate de numeroase sãrbãtori religioase.
Crãciunul, cea mai însemnatã sãrbãtoare a iernii este celebrat cum se cuvine în comuna Teiu. Desigur, pregãtirile sunt începute cu destulã vreme înainte, iar prima dintre ele are loc pe 20 decembrie, când, prin sacrificarea porcului este sãrbãtorit Ignatul. Pe masa de Crãciun bucatele tradiționale din carne de porc sunt întotdeauna nelipsite.
Seara de Colindețe are tradiții diferite în satele comunei. În Teiu Vale, copii se strâng în grupuri și colindã pe la fiecare casã, de unde primesc covrigi, nuci și mere. În Teiu Deal, sãtenii se înșiruie de-a lungul unei porțiuni de drum prestabilitã, iar copii nu fac decât sã parcurgã acea coloanã de oameni, care le vor îndesa sacoșele cu covrigei.
Dupã ce teienii se întorc acasã, își împodobesc bradul.
Dimineața de Crãciun ne aduce vestitorii Nașterii Domnului în pragul caselor, cântându-ne ”Steaua sus rãsare!”. Apoi, sãtenii fie se duc la bisericã, fie rãmân acasã, bucurându-se de cadourile primite de la Moș Crãciun.
Anul nou aduce o avalanșã de colindãtori, nerãbdãtori sã ureze fiecãrui gosodar toate cele bune în noul an. Plugarii sunã voios din clopoței la porți, iar apoi sunt primiți în curți, unde își fac urãrile, care vizeazã mai ales belșugul în gospodãrie.
Colindãtorii ce vin cu capra nu pot trece neobservați când ne bat la porți. Caprele, în costume cât mai colorate și mai inedite joacã pe veselul cântec.
Sorcova este o tradiție veche prin care se ureazã sãnãtate și noroc (de bani), care are încã adepți, mai ales în rândul fetelor.
Colindãtorii sunt cei care ne reintroduc în admosfera festivã de sãrbãtoare și nu ne lasã sã dormim în prima zi a anului, dupã o noapte în care fiecare a petrecut, și astfel ne salveazã de la un an în care am fi adormiți, deoarece se spune cã prima zi a anului este ca un rezumat a ceea ce vei face în decursul sãu.
Aceștia sunt rãsplãtiți cu covrigi, nuci, mere, dulciuri, bani, dar și cu bucuria pe care o pricinuiesc celor colindați. Colindãtorii reprezintã o bunã parte din întregul farmec al acestei sãrbãtori, și se spune cã o casã ce nu a fost colindatã nu va avea parte de noroc în acel an.
Sãrbãtorile se țin lanț în aceste zile, iar tradițiile nu lisesc nici pe 6 ianuarie, de Boboteazã. Se spune cã cei care nu vor mânca și nu vor bea absolut nimic în aceastã zi vor gãsi bani. Ce-i drept, eu nu am probat-o niciodatã, dar destui oameni încã o practicã, ceea ce înseamnã cã poate este realã.
Cea mai mare sãrbãtoare a creștinãtãii, Învierea Domnului sau Paștele, este așteptatã și sãrbãtoritã cum se cuvine de teieni, resectând, bineînteles tradițiile sale, care o fac atât de specialã. Pregãtirea spiritualã pentru aceastã sãrbãtoare a început însã cu 7 sãptãmâni înainte, prin intermediul Postului. În sãptmâna mare se desãvârșește aceastã pregãtire.
În Joia Mare are loc denia celor 12 Evanghelii, care se desfșoarã de fiecare datã cu biserica plinã. Participanții la aceastã slujbã aduc cu ei un șnur pe care îl înnoadã de fiecare datã când îngenunchiazã pentru a asculta Evangheliile, de 12 ori. Aceste noduri vor fi desfãcute atunci când avem vreo dorințã, și se spune cã Dumnezeu o va împlini.
Ziua urmãtoare aduce cu sine încã o denie, Denia Mare, în care credincioșii prohodesc Îngroparea Domnului. Primul lucru care se face când venim la slujbã este sã trecem de 3 ori pe sub Sfânta masã, pe care se aflã Evanghelia, sfeștnice, și pe care se pun și flori. În cadrul slujbei, cu lumânri aprinse în mânã (care vor fi aprinse înreaga slujbã ), toți participanții cântã Prohodul Domnului. Dupã ce se terminã de cântat acest prohod, se înconjoarã de 3 ori biserica. Credincioșii se vor întoarce acasã cu lumânãrile aprinse și își vor înconjura propria casã de 3 ori, ținând aceste lumânri aprinse în mânã.
Sâmbãta Mare este o zi extrem de ”plinã”, deoarece atunci se fac toate pregtirile pentru masa pascalã. Cuptoarele tuturor gosodinelor sunt înțesate cu cozonaci, pascã, drob de miel, etc.În aceastã zi se încondeiazã și nelipsitele ouã.
În jurul orei 12 începe slujba de Înviere, la care fiecare familie participã aducând coșuri pline de ouã roșii, colaci și alte bucate tradiționale. Dupã ce se ia luminã, majoritatea oamenilor o duc în acasã, vestind astfel Învierea Domnului. Se poate bineînțeles rãmâne la întreaga slujbã, care se terminã cu împãrtãșirea credincioșilor, în jurul orei 5. Dupã împãrtãșanie, încep sã se împartã colaci, vin, pește, etc. Se ciocnesc ouã roșii alãturi de nelipsita mãrturisire ”Hristos a înviat!”, urmatã de ”Adevãrat a înviat!”.
La întoarcerea acasã de la bisericã se obișnuiește sã îți privești chipul în apa în care au fost vopsite ouãle, pentru a fi roșu în obraz tot timpul anului.
Ziua de Înãlțare a Domnului și Ziua Eroilor nu a trecut niciodatã fãrã o festivitate la care participanții de onoare sunt veteranii de rãzboi, care se adunã în centrul comunei, în fața monumentului, pentru a asculta, atât slujba de pomenire a teienilor cãzuți pe câmul de luptã, cât și câtnecele, poeziile patriotice învãțate de elevi din fiecare clasã.
La începutul festivitãții se cântã imnul de stat și sunt depuse pe monument coroane de flori realizate, în semn de omagiu și prețuire, de elevii școlii.
În aceeași zi are loc un târg în satul Buta, care, datoritã apropierii de comuna Teiu se bucurã de participarea în numãr mare a teienilor. De acolo se obișnuiește sã se cumpere veselã și turtã dulce, pentru urmãtoarea mare sãrbãtoare creștinã, Pogorârea Sfântului Duh.
Pogorârea Sfântului Duh sau Moșii de varã se bucurã de multã atenție în rândul teienilor. Aceștia își împart între ei farfurii sau boluri (umplute cu orez sau griș cu lapte) împodobite cu turtã dulce, dulciuri, cireșe, alãturi de tacâmuri și cãni, de a cãror coadã se leagã ramuri de nuc. În aceastã zi în care se ia o pauzã din activitãțile cotidiene și se fac vizite pentru a împãrți platourile pregãtite toatã lumea este mai relaxatã, iar în aer se simte iz de sãrbãtoare.
Urmãtoarea sãrbãtoare religioasã ce se bucurã de o celebrare mai deosebitã este Sfântul Dumitru, pe 26 octombrie. Samedru este denumirea popularã a acestei zile și înseamnã ”plãcut lui Dumnezeu pentru bãtrânețea sa”
Samedrul este socotit ca patronul caselor și paznicul care-i apãrã pe oameni de fiarele sãlbatice.Credintele si legendele populare il infatiseaza pe Samedru ca pe un batran obișnuit, pãstor sau crescãtor de vite. Acum, în plinã toamnã, într-o perioadã de îmbãtrânire simbolicã a timpului, se considerã ca el murea și învia simbolic în cadrul unui ceremonial nocturn asemanator revelionului, numit "focul lui Samedru", la care participa întreaga comunitate.
Acest ”ritual” este reprodus și de cãtre locuitorii teieni: aceștia se adunã în seara zilei de 25 octombrie, aprind un foc, peste care fiecare trebuie sã sarã de 3 ori. Se spune cã dacã nu se va arde, va fi ferit de boli. În jurul focului se mãnâncã ofrandele aduse de femeile vãduve, iar la final, locuitorii se întorc spre case cu câtiva tãciuni aprinși, cu care își afumã gospodãriile și livezile.
Vechile tradițile teiene sunt o mãrturie a culturii unor oameni simplii, ce trãiau în armonie cu natura și aveau fricã de Dumnezeu. Trecerea timpului și dezvoltarea societãții a dus la modificarea sau chiar pierderea lor, lucru care ar trebui sã ne apropie chiar astãzi de singurii care ne pot ajuta sã le recuperãm : bãtrânii satului.
Nu avem timp de pierdut, cãci societatea noastrã, deși se aflã într-o permanentã ascensiune spre nou, spre inovație, are nevoie și de aceste comori culturale, pentru a se desãvârși.